Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate

Asociația Cultural-Artistică Slash Light a acordat PREMIUL DE EXECELENŢĂ PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE în 24 aprilie 2022, ca recunoaștere a umilei sale activități în viața publică și în comunitate pentru munca atemporală și remarcabilă a lui ISTVÁN ȘTEFAN WEISS.

Premiul de execlenţă pentru întreaga activitate a fost înmânat de directorul Teatrului Szigligeti din Oradea, Czvikker Katalin.

életműdíj stefan weiss

Ieri am deschis expoziția fotografului István Weiss întitulat Anima. De luni de zile ne pregăteam pentru această zi plină de emoție, bucurie și iubire. Am deschis expoziția, care cuprinde muncă a zeci de ani, zeci de ani de experiență, muncă asiduă, spiritualitate, sub influența căreia suntem și vom fi şi în continuare.

La început pereții s-au umplut de creații frumoase, apoi odată cu munca noastră sala s-a umplut de râsete și emoție, iar după aceea au venit oaspeții care au trecut pragul să simtă atmosfera pozelor. Ei au simțit sentimentele și experiențele care le-au cuprins profund pe artist prin lucrările sale. Sala transmitea o atmosferă greu de exprimat în cuvinte, creând o dimensiune în care nu se putea simți nici spațiu nici timp.

Toate acestea au încetat și a rămas doar arta, fotografia, frumusețea, gândurile care se scufundaseră adânc și care acum ieșeau la suprafață.În calitate de gazdă l-a salutat pe cei prezenți pastorul Béla Csernák, iar apoi Erzsébet Mészáros Varga – Mandy, președintele nostru l-a salutat pe dragii oaspeți, invitaţi.

L-am surprins pe stimatul artist cu un premiu de execlenţă pentru întreaga activitatea/carieră, care a fost înmânat de directoarea Teatrului Szigligeti, Katalin Czvikker. Ulterior, István Weiss le-a vorbit oaspeților, invitaţilor săi – frazele lui emoționante a atins câteva inimi şi suflete.

La vernisaj au venit și mulți prieteni vechi, celebrii artiști orădeni, care au participat activ la sporirea atmosferei prin câteva propoziţii, vorbe frumoase. Kiss Törék Ildikó a interpretat câteva poezii compuse de Dr. István Weiss Jr., și au mai participat şi actorii László Miske și Vilmos Meleg cu recitarea lor de înaltă calitate. Momentele muzicale au fost asigurate de pianista Katalin Oszaczky-Andrássy. În continuare, pictorul György Jovián a declarat deschisă expoziția.

În cele din urmă, Ágnes Szabó, fiica regizorului József Ódzsa Szabó, a lăudat lucrările lui István Weiss din punct de vedere personal. După această prezentare am putut urmări un scurtmetraj intitulat Contemporanii mei, în care apar mai mulți artiști celebri orădeni și unde vorbește și József Ódzsa Szabó de mai multe ori.La sfârșitul deschiderii, cei mai mulți dintre noi ne-am luptat cu lacrimile și se reflecta liniştea interioară pe chipurile noastre.

Ne-am scufundat pentru scurt timp într-o lume care a dat tuturor un sentiment necunoscut, un catharsis artistic urmat de o pace spirituală sub a cărei influență mai suntem.

Mulțumim tuturor celor care au participat și ne-au onorat cu prezenţa lor. Mii de mulțumiri lui István Weiss și familiei sale dragi, venite din Germania, alături de care am putut visa la o lume nouă, o deschidere care ar putea intra în istoria Oradei.

Expoziția fotografului István Weiss întitulat Anima

Search
« de 2 »
Translate »